Expert-Grup, Statistica regionala

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home RD Nord

Profilul investiţional al Regiunii de Dezvoltare Nord

E-mail Print PDF
# În ansamblu, Regiunea de Dezvoltare (RD) Nord întruneşte condiţii investiţionale mai bune decât RD Centru şi RD Sud. RD Nord se poziţionează destul de bine ca şi performanţă investiţională curentă, stabilitate şi diversificare a fluxurilor investiţionale. În Ratingul Performanţei Investiţionale, elaborat şi implementat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup, şase din primele zece poziţii sunt ocupate de unităţi administrativ-teritoriale din RD Nord, inclusiv însăşi RD Nord în ansamblu se poziţionează pe locul 9. Constatăm că în RD Nord există mai multe oportunităţi economice pentru ocuparea populaţiei, fluxurile emigraţionale sunt mai puţin intense, iar activitatea antreprenorială rămâne, tradiţional, mai puternică decât în alte regiuni ale ţării.

# Municipiul Bălţi este practic pivotul economic al întregii regiuni de nord a Republicii Moldova, în municipiu intersectându-se importante artere de transport naţional şi internaţional rutiere şi feroviare. Municipiul dispune şi de 2 aeroporturi: aeroportul local Bălţi-Oraş şi aeroportul Bălţi-Leadoveni. În afară de aceasta, potenţialul infrastructural al regiunii este completat şi de fostul aeroport militar de la Mărculeşti, convertit în zonă economică liberă. Potenţialul acestei infrastructuri nu este valorificat în prezent, din cauza calităţii proaste (drumurile auto), condiţiilor tehnice (ecartamentul feroviar de standard sovietic practic închide regiunea în pieţele răsăritene) şi unor deficienţe regulatorii (valorificarea aeroporturilor nu este posibilă din cauza barierelor de intrare pe care le au companiile aeriene low-cost).

# În municipiul Bălţi îşi au sediul multe instituţii de învăţământ superior, mediu de specialitate şi profesional-vocaţionale, care pot servi ca o bază excelentă pentru dezvoltarea resurselor umane, cu impact asupra dezvoltării economice a întregii RD Nord, nu doar asupra municipiului Bălţi. Deocamdată, potenţialul acestora nu este valorificat pe deplin, iar numărul, diversitatea şi calitatea instituţiilor de învăţământ poate încă să crească, inclusiv din contul extensiunilor unor instituţii de peste hotare.

# În mare măsură toate raioanele din RD Nord gravitează economic, comercial şi politică către municipiul Bălţi. Prezenţ unui număr important de întreprinderi industriale în Bălţi serveşte ca bună premisă pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii din întreaga regiune, care ar putea fi integrate în lanţurile de furnizori pentru întreprinderile mari. Totodată, se observă că unele raioane din RD Nord (în special Briceni şi Ocniţa) sunt atrase şi de asemenea centre economice ca Moghiliov-Podolskii (Ucraina) şi Botoşani (România). Aceste legături economice transfrontaliere trebuie în continuare consolidate, deoarece ele nu nicidecum nu şubrezesc coeziunea internă a RD Nord, după cum afirmă unii observatori din regiune, ci din contra, o consolidează.

# Tradiţional, RD Nord a fost văzută ca fiind o regiune mai industrializată decât RD Centru şi RD Sud, în special datorită numărului mare de întreprinderi industriale din municipiului Bălţi, oraşele Edineţ, Cupcini, Drochia, Floreşti. Din păcate, o bună parte din potenţialul industrial de altă dată nu mai este recuperabil, dar zonele industriale respective pot fi regenerate cu condiţia adaptării profilurilor de activitate la condiţiile economiei de piaţă. O bună parte din aceste zone pot servi la dezvoltarea unor parcuri industriale moderne care să ofere toată infrastructura necesară activităţilor de producţie.

# Agricultura are o importanţă mare pentru raioanele din RD Nord, în special pentru unele care sunt adiacente municipiului Bălţi (raioanele Glodeni, Sângerei) şi care servesc ca sursă de produse agricole pentru populaţia din municipiu. Având soluri de o bonitate înaltă şi foarte înaltă, RD Nord are avantaje deosebite în cultivarea fructelor şi legumelor, fiind mai puţin expusă şi riscurilor de secete majore. Totodată, regiunea demonstrează şi avantaje pentru practicarea zootehniei, în special în cadrul unor întreprinderi agricole de talie mică şi medie. Dezavantajul major pentru practicarea agriculturii în regiune este dotarea la un nivel scăzut cu maşini şi echipamente agricole. Numărul de tractoare per 1000 în RD Nord este de 9,3 unităţi în comparaţie cu 11,2 în RD Centru şi 15,5 în RD Sud. Se remarca dotarea deosebit de proastă cu echipament în raioanele Ocniţa (1,9 unităţi/1000 ha, cel mai scăzut nivel din ţară), Soroca (2,8), Floreşti (5,6).

# RD Nord dispune şi de un potenţial turistic important şi care la moment nu este valorificat. Printre acestea se numără peştera carstică „Emil Racoviţă" (a treia în Europa după lungime), parcul Ţaul, izvoarele de apă minerală şi curativă de la Cotova, zona „Pădurea Domnească", recifele Cobani, Stânca Mare şi „Suta de Movile", Cetatea Soroca. Acest potenţial poate fi valorificat numai în cadrul unor parteneriate public-private, deoarece autorităţile publice locale nu au cunoştinţele şi resursele necesare pentru elaborarea unor oferte şi trasee turistice.